Stefano Carta: alianța terapeutică, Freud, Jung și trădarea care elibereazăStefano Carta: the Therapeutic Alliance, Freud, Jung and the Betrayal that Liberates

Când psihiatrul Carl Alfred Meier a citit pentru prima dată corespondența integrală dintre Freud și Jung, a numit-o „zguduitoare”. Nu pentru vreo revelație scandaloasă, ci pentru că avea în față o tragedie autentică, în sensul vechi grecesc: doi oameni care își aleg destinul ce îi va distruge. Pornind de aici, analistul jungian italian Stefano Carta propune o teză radicală: ceea ce a lipsit relației Freud-Jung nu a fost afecțiunea, ci capacitatea de a transforma iubirea în prietenie. Iar din acest eșec de acum un secol se poate învăța ceva esențial despre ce înseamnă o alianță terapeutică matură - și despre cum se încheie, cu adevărat, o analiză.When the psychiatrist Carl Alfred Meier first read the complete correspondence between Freud and Jung, he called it “shattering”. Not for any scandalous revelation, but because he was facing a genuine tragedy in the old Greek sense: two men who choose the destiny that will destroy them. Starting from this, the Italian Jungian analyst Stefano Carta proposes a radical thesis: what the Freud-Jung relationship lacked was not affection, but the capacity to transform love into friendship. And from this century-old failure we can learn something essential about what a mature therapeutic alliance is - and about how, in truth, an analysis ends.

Notă de lectură: această pagină este o analiză și interpretare a articolului lui Stefano Carta „Narcissism, Solitude, Friendship” (2012). Interpretările, exemplele reorganizate și concluziile aparțin Simonei Cârstoiu, ca lectură critică a textului analizat.A note on reading: this page is an analysis and interpretation of Stefano Carta's paper “Narcissism, Solitude, Friendship” (2012). The interpretations, reorganised examples and conclusions are Simona Cârstoiu's, as a critical reading of the text analysed.

Ce este alianța terapeutică?What is the therapeutic alliance?

Alianța terapeutică este relația de colaborare dintre pacient și terapeut care susține întregul proces: legătura emoțională, acordul asupra obiectivelor și acordul asupra sarcinilor de lucru - o formulare asociată modelului propus de Edward S. Bordin (1979). Cercetarea a confirmat în mod repetat că ea este unul dintre cei mai puternici predictori ai rezultatului terapeutic, indiferent de orientare: o meta-analiză a 295 de studii și a peste 30.000 de pacienți (Flückiger, Del Re, Wampold și Horvath, 2018) a susținut această legătură. Carta nu contestă această cercetare - dar coboară un nivel mai jos, la o întrebare pe care măsurătorile nu o pun: ce anume face ca o legătură să fie, cu adevărat, o legătură?The therapeutic alliance is the collaborative relationship between patient and therapist that supports the whole process: the emotional bond, agreement on goals and agreement on the tasks of the work - a formulation associated with Edward S. Bordin's model (1979). Research has repeatedly confirmed it to be one of the strongest predictors of outcome, across orientations: a meta-analysis of 295 studies and over 30,000 patients (Flückiger, Del Re, Wampold and Horvath, 2018) supported this link. Carta does not dispute this research - but he goes one level deeper, to a question the measurements do not ask: what is it that makes a bond truly a bond?

Răspunsul lui este surprinzător: alianța terapeutică autentică nu este o înțelegere între eul conștient al pacientului și eul conștient al terapeutului, ci o relație între Sinele analistului și Sinele pacientului - o prietenie, în sensul cel mai înalt al cuvântului. Nu ceva ce se negociază, ci ceva ce se transformă: din iubirea posesivă, achizitivă, care leagă prin dependență, într-o iubire care dorește celuilalt să devină el însuși.His answer is surprising: the authentic therapeutic alliance is not an agreement between the patient's conscious ego and the therapist's conscious ego, but a relationship between the analyst's Self and the patient's Self - a friendship, in the highest sense of the word. Not something negotiated, but something transformed: from the possessive, acquisitive love that binds through dependence, into a love that wishes the other to become themselves.

Stefano Carta și eseul Narcissism, Solitude, FriendshipStefano Carta and the essay Narcissism, Solitude, Friendship

Analiza pornește de la articolul lui Stefano Carta, Narcissism, solitude, friendship: notes on the therapeutic alliance in the context of the Freud-Jung relationship, publicat în 2012 în Journal of Analytical Psychology. Carta, profesor de psihologie dinamică la Universitatea din Cagliari și fost co-editor al aceleiași reviste, aparține unei generații de jungieni reflexivi care recuperează dimensiunea filosofică a psihologiei adâncurilor (Nietzsche, fenomenologia) și practică o critică lucidă a comunităților analitice înseși. Textul e un eseu teoretico-clinic dens, cu miză etică explicită: ce înseamnă să fii, cu adevărat, prietenul pacientului tău.The analysis starts from Stefano Carta's paper, Narcissism, solitude, friendship: notes on the therapeutic alliance in the context of the Freud-Jung relationship, published in 2012 in the Journal of Analytical Psychology. Carta, professor of dynamic psychology at the University of Cagliari and a former co-editor of the same journal, belongs to a generation of reflective Jungians who reclaim the philosophical dimension of depth psychology (Nietzsche, phenomenology) and practise a lucid critique of the analytic communities themselves. The text is a dense theoretical-clinical essay with an explicit ethical stake: what it means, truly, to be your patient's friend.

Freud și Jung: o scenă oedipiană, nu o prietenieFreud and Jung: an Oedipal scene, not a friendship

Teza de plecare a lui Carta este că relația celor doi a fost, în nucleul ei, oedipiană, nu o prietenie - în ciuda vocabularului cald („lieber Freund”). Freud a jucat rolul tatălui care își recunoaște, cu spaimă, fiul-rival (de aici leșinurile lui în prezența lui Jung, pe care le-a interpretat drept reacții la presupuse dorințe de moarte ale fiului). Jung a oscilat între venerație și reactivitate. O dovadă subtilă, pe care Carta o citește ca semnătură a asimetriei: în toată corespondența, Jung nu trece niciodată dincolo de „Herr Professor”. Iubirea care îi lega era una achizitivă, posesivă - structural identică cu ceea ce, în clinică, numim nevroză de transfer.Carta's opening thesis is that the two men's relationship was, at its core, Oedipal, not a friendship - despite the warm vocabulary (“lieber Freund”). Freud played the father who recognises, with dread, his rival son (hence his faintings in Jung's presence, which he read as reactions to the son's supposed death-wishes). Jung oscillated between veneration and reactivity. One subtle proof, which Carta reads as the signature of the asymmetry: throughout the correspondence, Jung never moves beyond “Herr Professor”. The love that bound them was acquisitive, possessive - structurally identical to what, in the clinic, we call the transference neurosis.

Complexul Oedip: de la cauză la telosThe Oedipus complex: from cause to telos

Mutarea conceptuală decisivă a articolului: complexul oedipian nu trebuie citit doar etiologic (de unde vine?), ci și finalist (încotro tinde?). În lectura lui Carta, Oedipul are o gramatică latentă a transcenderii. Lăsat să curgă doar pe traseul dependență - rivalitate - trădare ostilă, produce nevroză și ruptură. Transformat, însă, conduce către prietenie. Aici Carta îl extinde pe Freud (care vedea în complex o cauză) și adaugă ceva ce nici Jung nu explicitase suficient: o etică a sfârșitului analizei și o teorie a alianței ca relație Sine-Sine.The paper's decisive conceptual move: the Oedipus complex must be read not only etiologically (where does it come from?) but also finalistically (where does it tend?). In Carta's reading, Oedipus has a latent grammar of transcendence. Left to run only along the track of dependence - rivalry - hostile betrayal, it produces neurosis and rupture. Transformed, however, it leads to friendship. Here Carta extends Freud (who saw the complex as a cause) and adds something even Jung had not made explicit enough: an ethics of the end of analysis and a theory of the alliance as a Self-to-Self relationship.

Prietenia stelară: iubirea care vrea celuilalt să devină el însușiStar friendship: the love that wants the other to become themselves

Pentru a defini prietenia, Carta se sprijină pe Nietzsche - filosoful pe care și Freud, și Jung îl aveau ca subsol comun. Distincția e tăioasă: a iubi aproapele poate fi doar poftă de o nouă „proprietate”; prietenia, în schimb, este dorința comună a unui ideal superior, care îi așază pe cei doi unul lângă altul, privind în aceeași direcție. Nietzsche numește această formă rară „prietenie stelară” - stele care își urmează, fiecare, propria orbită, dar a căror lumină se întâlnește. Aplicată în cabinet, ea înseamnă un terapeut care nu vrea pacientul pentru el, ci îl vrea pe pacient al lui însuși.To define friendship, Carta leans on Nietzsche - the philosopher both Freud and Jung shared as common ground. The distinction is sharp: to love one's neighbour can be mere craving for a new “possession”; friendship, by contrast, is the shared desire for a higher ideal that places the two side by side, looking in the same direction. Nietzsche calls this rare form “star friendship” - stars that each follow their own orbit, yet whose light meets. Applied in the consulting room, it means a therapist who does not want the patient for themselves, but wants the patient to belong to themselves.

Trădarea ca operator al maturizăriiBetrayal as an operator of maturation

Aici textul devine cel mai tulburător. Trădarea are, la Carta, două chipuri. Unul violent - cel al lui Hillman, în care Puerul e rupt împotriva voinței lui de către Senex. Și unul pe care Carta îl propune el însuși, mai aproape de Winnicott: trădarea asumată din iubire superioară, în care cel matur acceptă să renunțe la posesia celuilalt pentru a-l elibera. Reformulată clinic, aceasta devine „trădarea analitică”: momentul în care analistul abandonează, simbolic și real, idealizările transferențiale ale pacientului.Here the text becomes most disquieting. Betrayal has, in Carta, two faces. One violent - Hillman's, in which the Puer is broken against his will by the Senex. And one Carta proposes himself, closer to Winnicott: betrayal undertaken out of a higher love, in which the mature one accepts to renounce possession of the other in order to free them. Reformulated clinically, this becomes “analytic betrayal”: the moment when the analyst abandons, symbolically and really, the patient's transferential idealisations.

Trădarea aceasta are o soră teologică neașteptată: kenosis - „golirea de sine”. Așa cum, în teologia creștină, divinitatea se golește de sine pentru ca omul să poată fi, tot așa analistul acceptă să fie golit ca obiect investit, să devină absent ca prezență idealizată, pentru ca pacientul să poată, în sfârșit, să fie. Alianța terapeutică matură este o formă de kenoză: analistul acceptă să fie golit ca obiect, pentru ca pacientul să fie umplut ca subiect.This betrayal has an unexpected theological sister: kenosis - “self-emptying”. Just as, in Christian theology, the divine empties itself so that the human may be, so the analyst accepts to be emptied as an invested object, to become absent as an idealised presence, so that the patient may at last be. The mature therapeutic alliance is a form of kenosis: the analyst accepts to be emptied as an object, so that the patient may be filled as a subject.

Sfârșitul analizei: analistul ca prieten în absențăThe end of analysis: the analyst as a friend in absence

De aici, concluzia clinică fundamentală: încheierea unei analize nu este o procedură administrativă, ci un moment existențial în care analistul trebuie să dispară ca obiect investit libidinal, pentru a se transforma într-un „prieten în absență”. Funcția analitică se difuzează atunci în interiorul pacientului, ca o atitudine etică față de adevăr și față de propriul inconștient. Dacă acest moment este evitat, îndulcit sau fragmentat, analiza „putrezește” la nesfârșit, iar pacientul rămâne prizonierul unei încrederi infantile regăsite, în loc să intre în propria viață.From here, the fundamental clinical conclusion: ending an analysis is not an administrative procedure but an existential moment in which the analyst must disappear as a libidinally invested object, in order to become a “friend in absence”. The analytic function then diffuses into the patient, as an ethical attitude towards truth and towards their own unconscious. If this moment is avoided, softened or fragmented, the analysis “rots” endlessly, and the patient remains a prisoner of a regained infantile trust, instead of entering their own life.

O analiză pe care nu te doare să o închei este o analiză care nu a ajuns încă la sfârșitul ei adevărat.An analysis that does not hurt to end is an analysis that has not yet reached its true end.

Trădare-eliberare sau abandon terapeutic?Betrayal-liberation or therapeutic abandonment?

Limită importantă: acest articol este o analiză teoretică și nu constituie evaluare psihologică, diagnostic sau recomandare terapeutică individuală. Aplicarea acestor idei ține de starea psihică a fiecărei persoane și, atunci când e cazul, de o relație terapeutică cu un profesionist calificat.An important limit: this article is a theoretical analysis and does not constitute psychological assessment, diagnosis or individual therapeutic advice. Applying these ideas depends on each person's psychic state and, where relevant, on a therapeutic relationship with a qualified professional.

Aici e miza etică cea mai serioasă. Conceptul de „trădare necesară” poate fi ușor pervertit de un terapeut neelaborat, ca să-și justifice propriile abandonuri sau despărțiri abrupte. Diferența dintre trădarea-eliberare și abandonul iatrogen este fină, dar reală - și ține, în primul rând, de afectul terapeutului. Trădarea-eliberare e însoțită de tristețe autentică, blândețe și grijă pentru destinul pacientului; abandonul, de iritare, plictiseală sau ușurare.Here lies the most serious ethical stake. The notion of “necessary betrayal” can easily be perverted by an unexamined therapist to justify their own abandonments or abrupt endings. The difference between betrayal-liberation and iatrogenic abandonment is fine but real - and depends, above all, on the therapist's affect. Betrayal-liberation is accompanied by genuine sadness, gentleness and care for the patient's destiny; abandonment, by irritation, boredom or relief.

De aceea, regula de prudență e strictă: nu se pune problema unei „trădări” înainte ca alianța să fi fost stabilă mult timp; cu pacienți cu atașament nesigur sau traumă de abandon, pasul e cu atât mai delicat și cere o lungă etapă de re-încredere; iar sfârșitul nu se anunță brusc, ci se elaborează, uneori în luni de doliu anticipat. Indicația e pentru structuri nevrotice sau narcisic mature - nu pentru structuri fragile, fără o pregătire amănunțită.That is why the rule of caution is strict: no “betrayal” is even considered before the alliance has been stable for a long time; with patients who have insecure attachment or abandonment trauma, the step is all the more delicate and requires a long stage of re-trust; and the ending is not announced abruptly but elaborated, sometimes over months of anticipatory mourning. The indication is for neurotic or maturely narcissistic structures - not for fragile ones, without thorough preparation.

Ideea contraintuitivă: uneori, a nu repara este maturitateThe counter-intuitive idea: sometimes, not repairing is maturity

Cultura clinică actuală prețuiește „ruptura și repararea” (rupture-repair): ne certăm, reparăm, scopul e să păstrăm relația. Carta introduce o paradigmă mai radicală: există un punct în care nereparatul este maturitate, în care a nu îndrepta este forma cea mai înaltă de iubire. Nu e o justificare a abandonului, ci recunoașterea faptului că o anumită tristețe a despărțirii poate fi însăși semnătura unei analize reușite. Nu tot ce se termină a eșuat; uneori, tocmai capacitatea de a lăsa să se termine e semnul că lucrul și-a atins scopul.Today's clinical culture prizes “rupture and repair”: we clash, we repair, the aim is to keep the relationship. Carta introduces a more radical paradigm: there is a point at which not-repairing is maturity, at which not to mend is the highest form of love. This is not a justification of abandonment, but the recognition that a certain sadness of parting may be the very signature of a successful analysis. Not everything that ends has failed; sometimes it is precisely the capacity to let it end that shows the work has reached its aim.

Pentru o perspectivă complementară asupra minții și maturității terapeutului, vezi și contratransferul la Murray Stein și imaginația activă ca agent al transformării.For a complementary view of the therapist's mind and maturity, see also countertransference in Murray Stein and active imagination as an agent of transformation.

Întrebări frecvente despre alianța terapeutică și sfârșitul analizeiFrequently asked questions about the therapeutic alliance and the end of analysis

Ce este alianța terapeutică?What is the therapeutic alliance?

Relația de colaborare dintre pacient și terapeut care susține procesul - legătura emoțională, acordul asupra obiectivelor și al sarcinilor. La Carta, în sensul ei cel mai profund, o relație între Sinele pacientului și Sinele terapeutului.The collaborative relationship between patient and therapist that supports the process - the emotional bond, agreement on goals and on tasks. In Carta, at its deepest, a relationship between the patient's Self and the therapist's Self.

De ce folosește Carta cuvântul „trădare”?Why does Carta use the word “betrayal”?

Deliberat, pentru forța lui. „Încheiere” ar sugera o procedură; „trădare” surprinde dimensiunea existențială a momentului - o pierdere structurantă. Nu înseamnă act ostil, ci asumarea unei rupturi necesare în iluzia de posesie.Deliberately, for its force. “Termination” would suggest a procedure; “betrayal” captures the existential dimension of the moment - a structuring loss. It does not mean a hostile act, but the assumption of a necessary rupture in the illusion of possession.

Cum diferențiem trădarea-eliberare de un abandon?How do we tell betrayal-liberation from abandonment?

Prin trei criterii: momentul (la capătul unui proces, nu în criză), co-construcția (recunoscută împreună, nu impusă) și afectul terapeutului (tristețe blândă și grijă, nu iritare sau ușurare).By three criteria: timing (at the end of a process, not in a crisis), co-construction (recognised together, not imposed) and the therapist's affect (gentle sadness and care, not irritation or relief).

Este periculoasă pentru pacienții cu traumă de atașament?Is it dangerous for patients with attachment trauma?

Da, dacă e aplicată mecanic. Pentru cei cu istorie de abandon sau atașament dezorganizat, orice pas de „separare” cere mai întâi o lungă etapă de re-încredere reparatorie. Indicația nu este pentru structuri fragile fără pregătire amănunțită.Yes, if applied mechanically. For those with a history of abandonment or disorganised attachment, any step of “separation” first requires a long stage of reparative re-trust. It is not indicated for fragile structures without thorough preparation.

Ce aduce această lectură a lui Stefano Carta?What does this reading of Stefano Carta add?

Lectura propusă aici nu reduce alianța terapeutică la tehnica relației dintre pacient și terapeut, ci urmărește tensiunea dintre apropiere și separare: o relație terapeutică devine matură doar dacă sprijină autonomia și dacă terapeutul poate renunța, la momentul potrivit, la poziția de obiect idealizat. În această perspectivă, valoarea conceptului de „trădare" nu stă într-o ruptură provocată de terapeut, ci în capacitatea relației de a suporta diferențierea fără a o confunda cu abandonul.The reading proposed here does not reduce the therapeutic alliance to the technique of the patient-therapist relationship; it follows the tension between closeness and separation: a therapeutic relationship becomes mature only if it supports autonomy and if the therapist can, at the right moment, give up the position of idealised object. In this light, the value of the notion of “betrayal” lies not in a rupture caused by the therapist, but in the relationship's capacity to bear differentiation without mistaking it for abandonment.

Tocmai aici apare limita etică a tezei lui Carta: o idee despre eliberare poate deveni periculoasă dacă e transformată într-o justificare pentru retragerea terapeutului. De aceea, diferența dintre separare elaborată și abandon nu e secundară, ci este criteriul prin care această concepție trebuie judecată clinic.And here lies the ethical limit of Carta's thesis: an idea about liberation can become dangerous if turned into a justification for the therapist's withdrawal. That is why the difference between an elaborated separation and abandonment is not secondary - it is the very criterion by which this conception must be judged clinically.

Concluzie: iubirea care are curajul să ne lase să plecămConclusion: the love that has the courage to let us go

Într-o disciplină care s-a tot operaționalizat - manuale, protocoale, dovezi -, Carta restituie psihoterapiei o dimensiune pe care tehnica singură n-o poate atinge: maturitatea înțeleasă nu ca o competență acumulată, ci ca o capacitate etică de a iubi celălalt fără a-l poseda. Tezele lui - alianța ca prietenie între Sine-uri, complexul oedipian ca telos, sfârșitul ca trădare-eliberare - sunt fertile și riscante deopotrivă. Aplicate brutal, devin alibiuri pentru abandon. Aplicate cu finețe și cu o lungă elaborare a terapeutului, redefinesc ce înseamnă o terapie reușită.In a discipline that has grown ever more operationalised - manuals, protocols, evidence - Carta restores to psychotherapy a dimension technique alone cannot reach: maturity understood not as an accumulated competence, but as an ethical capacity to love the other without possessing them. His theses - the alliance as friendship between Selves, the Oedipus complex as telos, the ending as betrayal-liberation - are fertile and risky alike. Applied brutally, they become alibis for abandonment. Applied with finesse and the therapist's long inner work, they redefine what a successful therapy means.

Iubirea care vindecă nu este cea care ne ține aproape, ci cea care are curajul să ne lase să plecăm.The love that heals is not the one that keeps us close, but the one that has the courage to let us go.

Poate că aceasta e cea mai gravă și cea mai frumoasă lecție a lui Carta: o terapie reușită nu se măsoară în pacientul care rămâne, ci în cel care, trecând prin cabinet, a învățat să trăiască singur și liber. Restul - tehnica, teoria, protocoalele - rămâne, fără această capacitate de a iubi eliberând, exact ceea ce spune Carta într-o notă de subsol esențială: palia non est - de niciun folos.Perhaps this is Carta's gravest and most beautiful lesson: a successful therapy is not measured by the patient who stays, but by the one who, passing through the consulting room, has learned to live alone and free. The rest - technique, theory, protocols - remains, without this capacity to love by setting free, exactly what Carta says in an essential footnote: palia non est - of no use at all.

Simona Cârstoiu Psiholog clinician, psihoterapeut și psiholog sportiv. Însoțesc oameni către echilibru, autenticitate și o relație mai bună cu ei înșiși. Clinical psychologist, psychotherapist and sport psychologist. I accompany people towards balance, authenticity and a better relationship with themselves.